Marea si mica circulatie

image136
No Comments on Marea si mica circulatie

În alcătuirea arborelui vascular se disting două teri­torii de circulaţie circulaţia mare — sistemică, şi circu­laţia mică — pulmonară.

Circulatia sangelui

Sângele este un ţesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă şi vasele sanguine, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numeşte hematologie.
Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule specifice sângelui.

Circulaţia sângelui este asigurată în primul rând prin contracţiile muşchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase în combinaţie cu contracţiile muşchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă şi irigă ţesuturile se numesc artere iar cele care sosesc la inimă şi transportă produsele de catabolism de la ţesuturi încărcate cu bioxid de carbon se numesc vene.

Sistemul vascular conţine la om ca. 70 – 80 ml de sânge pe kilogram, deci la o greutate corporală normală a unui om de 70-80 kg va fi cca. 5 – 6 litri de sânge, bărbaţii au ca. cu 1 litru mai mult sânge ca femeile.
Sangele se deplaseaza intr-un circuit inchis, intr-un singur sens, prin circulatia sistemica si pulmonara, dispuse in serie si legate prin inima.

Circulatia mare
Circulatia mare
porneste de la ventriculul stang al inimii, apoi prin artera principala – aorta – se ramifica arterial la toate organele si tesuturile. La tesuturi, prin capilare, sangele cedeaza oxigen si substante nutritive, se incarca cu bioxid de carbon si cu deseurile rezultate din metabolism, apoi, prin vene, se varsa in auriculul drept al inimiii, unde se termina circulatia mare si incepe circulatia mica…

Circulatia mica
Din auriculul drept, sangele trece in ventriculul drept din care porneste circulatia mica. Aceasta trece prin artera pulmonara, in plamani. In capilarele pulmonare, sangele cedeaza bioxidul de carbon adus, se incarca cu oxigen, pe care il transporta prin vene pana in auriculul stang, unde se termina mica circulatie.

Circulatia capilara
Circulatia capilara se adapteaza continuu la nevoile metabolice. In repaus, multe capilare sunt inchise. Ele se deschid cand activitatea se intensifica si creste nevoia de sange in
organul respectiv.
Permeabilitatea este proprietatea capilarelor de a permite schimbul de apa si substante dizolvate intre sange si tesuturi prin filtrare, difuziune si osmoza. Peretele capilar este permeabil si pentru leucocite in drumul lor spre focarele de infectie.
Proprietatea capilarelor de a-si modifica lumenul, motricitatea capilara, se datoreaza actiunii musculaturii netede din peretii arteriolelor si sfincterelor precapilare aflate sub controlul SNV simpatic.

Circulatia prin vene
Venele sunt vasele prin care sangele vine la inima cu CO2 (din circulatia sistemica) si cu O2 (din circulatia pulmonara). Capacitatea lor este de circa trei ori mai mare decat a arterelor. Proprietatile principale ale venelor sunt distensibilitatea si contractilitatea.
Distensibilitatea este proprietatea venelor de a-si mari pasiv calibrul sub actiunea presiunii sangvine, unele vene jucand rolul de „rezervoare’ de sange (vena hepatica, splenica). Contractilitatea venelor se datoreaza tunicii musculare netede din peretii lor si asigura mobilizarea sangelui din rezerve.

Circulatia prin artere
Arterele sunt vasele prin care sangele pleaca de la inima cu O2 (in circulatia sistemica) sau cu CO2 (in circulatia pulmonara). Proprietatile lor sunt elasticitatea si contractilitatea.

Elasticitatea se manifesta la nivelul arterelor mari, care amortizeaza „unda de soc’ provocata de sistola ventriculara si inmagazineaza o parte a energiei sub forma de tensiune elastica a peretilor. Arterele mari, considerate „cisterne de presiune’, transforma curgerea sacadata a sangelui, determinata de ritmicitatea sistolelor, in curgere continua.
Contractilitatea este caracteristica arterelor mici si arteriolelor, care isi modifica activ calibrul, prin activitatea fibrelor musculare netede din tunica lor medie. Sunt considerate „ecluze de irigatie’.

Factorul principal al curgerii sangelui prin artere este activitatea mecanica a inimii. Ea determina la nivelul sistemului arterial parametri masurabili, indici importanti ai starii de sanatate

Sistemul aortic

Este format din artera aortă şi din ramurile ei, care irigă toate ţesuturile şi organele corpului omenesc.

Sistemul aortic incepe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă, din care se desprind cele două artere coro­nare. După ce urcă 5-6 cm, se curbează şi formează arcul aortic, care se continuă cu aorta descendentă, sub- împârţită în toracalâ şi abdominală. Terminal, aorta ab­dominală se bifurcă în arterele iliace comune, stânga şi dreaptă.

Ramurile arcului aortic

Dinspre dreapta spre stânga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic, artera carotida comună stângă şi artera subclavicularâ stângă. Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera carotidă comună dreaptă şi artera subclavicularâ dreaptă. Ambele artere carotide comune, stângă şi dreaptă, urcă la nivelul gâtului până în dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurcă în artera carotidă externă şi internă. La acest nivel există o mică dilataţie, sinusul carotic (carotidian), bogată în receptori.

Artera carotidă externă irigă gâtul, regiunile occipita­lă şi temporală şi viscerele feţei. Artera carotidă internă pătrunde în craniu, irigând creierul şi ochiul. Arterele subclaviculare ajung de la originea lor până in axilâ, un­de iau numele de artere axilare. Din arterele subclavicu­lare se desprind: artera vertebrală, care intră în craniu prin gaura occipitala, unde se uneşte cu opusa, partici­pând la vascularizaţia encefalului, şi artera toracica inter­nă, din care iau naştere arterele intercostale anterioare.

Artera axilarâ vascularizeazâ atât pereţii axilei, cât şi peretele anterolateral al toracelui şi se continua cu artera brahială care vascularizeazâ braţul. La plică cotu­lui, artera brahială dă naştere la arterele radialâ şi ulnarâ, care vascularizeaza antebraţul. La mână se formează arcadele palmare, din care se desprind arterele digitale.

Ramurile aortei descendente Aorta descendentă toracică dă ramuri parietale şi viscerale. Ramurile viscerale sunt arterele bronşice, pericardice şi esofagiene.

şi viscerale. Ramurile viscerale sunt trunchiul celiac, artera mezenterica superioara, arterele renale — stângă şi dreapta —, arterele testiculare, respectiv ova- riene— stângă şi dreaptă —, şi artera mezenterica infe­rioară. Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri — sple­nică, gastrică stângă şi hepatică — şi vascularizeazâ stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul şi splina. Artera mezentericâ superioară vascularizeazâ jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent şi partea dreaptă a colonului transvers. Artera mezentericâ inferioară vascularizeazâ partea stângă a colonului transvers, colonul descendent sigmoidul şi partea superioară a rectului.

Ramurile terminale ale aortei

Arterele iliace comune — stângă şi dreaptă —, ajun­se la articulaţia sacro-iliacâ, se împart fiecare în artere iliace externă şi internă.

Artera iliacâ externă iese din bazin şi ajunge pe faţa anterioară a coapsei, devenind arteră femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera poplitee, care se află în fosa poplitee (faţa posterioarâ a genunchiului). Ea se împarte în două artere tibiale: L artera tibialâ anterioară irigă faţa anterioară a gambei şi laba piciorului şi se ter­mină prin artera dorsală a piciorului, din care se desprind arterele digitale dorsale; 2. artera tibialâ pos terioarâ irigă faţa posterioarâ a gambei şi, ajunsă în regiunea plantară, se împarte în cele două artere plan­tare, interna şi externă, din care se desprind arterele digitale plantare.

Artera iliacâ internă are ramuri parietale pentru pe­reţii bazinului şi ramuri viscerale pentru organele din bazin (vezică urinara, ultima porţiune a rectului) şi orga­nele genitale — uter, vagin, vulvă, prostată, penis.

Sistemul venos

Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de douâ vene mari: vena cavă superioară şi vena cavă inferioară.

Vena caua superioara. Strânge sângele venos de la creier, cap, gât prin venele jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare, şi de la torace (spaţiile intercostale, esofag, bronhii, pericard şi diafragm), prin sistemul azygos.

De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena subclavicularâ, iau naştere venele brahiocefa- lice stângă şi dreaptă, iar prin fuzionarea acestora se formează vena cavă superioară.

Vena subclavicularâ continuă vena axilarâ care strân­ge sângele venos de la nivelul membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este colectat de douâ sisteme venoase. unul profund şi unul superficial.

Venele profunde poartă aceeaşi denumire cu arte rele care le însoţesc.

Venele superficiale, subcutanate, se găsesc imediat sub piele şi se pot vedea cu ochiul liber prin trans­parenţă, datorită coloraţiei albastre. Ele nu însoţesc arterele şi se varsâ in venele profunde. La nivelul lor se fac injecţii venoase.

Vena caua inferioara. Adună sângele venos de la membrele inferioare, de la pereţii şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele posterior al abdomenului (venele lombare), cât şi de la ficat (venele hepatice). Vena cavâ inferioară se formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă. La rândul ei, fiecare venă iliacâ comună este formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacâ intemâ. Vena iliacâ internă colectează sângele de la pereţii şi viscerele din bazin.

Vena iliacâ externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul membrului inferior. Ca şi la membrul superior, se disting vene superficiale şi vene profunde (cu aceleaşi caracteristici).

Vena cavâ inferioară urcă la dreapta coloanei verte­brale, străbate diafragma şi se termină în atriul drept O venă aparte a marii circulaţii este vena portă, care transportă spre ficat sânge încărcat cu substanţe nutri­tive rezultate în urma absorbţiei intestinale. Ea se for­mează din unirea a trei vene: mezentericâ superioară, mezentericâ inferioară şi splenică.

Leave a Reply